STRUCTURATA  APLICATIEI

 

            Prezenta aplicatie, se ocupa mai putin de partea teoretica pentru determinarea formulelor. Acestea au fost  extrase din volumul mare de documentatie existent si sunt puse la dispozitia utilizatorului sub forma de aplicatii electronice, scutind-ul de merele efort si consumul de timp necesar cautarii si alegerii celei mai eficiente forme.

            Am dezvoltat pentru mine personal o serie de aplicații de care am avut nevoie  in munca mea de zi cu zi pe care vi le prezint gata testate.

            Am sistematizat toate informațiile culese din toată literatura tehnică pe care am parcus-o  și am realizat softuri pe domenii din ingineria mecanica.

            Pentru toate problemele, si in special cele care necesită calcule repetate (pentru tatonări), si care, in cazul executarii clasice manuale, cer mult timp, am întocmit aplicații ușor de folosit, cu o interfață foarte primitoare și clară în care se dau schițe cotate, formulele de calcul și datele care trebuiesc introduse, apoi printr-un simplu click programul execută toate calculele și afișează rezultatele în câteva secunde.

            Prin folosirea aceststor aplicații se scutesc ore și zile întregi de calcule, și adese ori se evită greșeli care pot avea consecințe neplăcute.

            Majoritatea tabelelor din lieratura tehnică scrisă, le-am înlocuit cu aplicații în care se dă capul de tabel, și unul sau mai multe câmpuri pentru introducerea valorii elementului căutat, apoi, prin “apasarea” unui buton se afișează valoarea căutată, evitându-se astfel cautarea in manuale a tabelului respectiv, si “frunzărirea” a zeci de pagini de tabel pentru o căutare.

            Toate calculele de rezistența materialelor sunt prezentate sub formă de programe executabile care afiseaza formulele de calcul, dar în același timp execută practic și calculul pentru datele introduse de operator.

            In loc să cautați zile întregi prin biblioteci, răsfoind zeci de tratate și manuale în căutarea unei formule sau a rezolvarii unei probleme, veti avea în computer o serie de aplicații complexe de inginerie aplicată..

Cu aceste softuri sa va putea descurca rapid orice proiectant sau practician de atelier